Expoziția „Colecţii şi colecţionari. Imagine 3D la începutul secolului XX.?

Un proiect, o expoziţie, un catalog
Colecţii şi colecţionari. Imagine 3D la începutul secolului XX.
Fotografia stereoscopică

Vernisaj: vineri, 26 aprilie 2013, ora 12
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, etaj 2
Perioada: 26 aprilie 2013 – 18 iunie 2013

Despre imagine 3D au auzit, poate, mulţi, deşi nu este un concept tocmai discutat la orice colţ de stradă. Suntem în faţa unei realităţi care fascinează şi ridică întrebări omului de rând şi nu numai, atunci când acesta intră în contact cu ea. Sunt oameni care au reuşit să vizioneze un film în trei dimensiuni cu ajutorul unor ochelari speciali dar puţini sunt cei care ştiu că începuturile tehnologiei 3D sunt mult mai vechi.
În fapt, multe realităţi se înfăţişează omului asemeni imaginilor bidimensionale care par, la o primă vedere, monotone, repetitive, simple, chiar banale şi plictisitoare, dar care privite cu ajutorul unor ochelari speciali (stereoscoape) pot oferi fascinante imagini în trei dimensiuni. De aceea e necesar să insistăm totdeauna pe faptul că dacă învăţăm cum să privim, acordând atenţie realităţilor vieţii, le vom redescoperi mereu ca fiind complexe, dinamice, interesante.
Practic, nu suntem doar în faţa unei lecţii de percepţie vizuală ori de inventivitate tehnică ci, mai ales, în faţa unei lecţii de viaţă. Rămâne la latitudinea noastră dacă vrem să ne limităm doar la a privi o imagine 2D (stereograma, stereografie, stereofotografie), care ascunde în ea imaginea 3D, exclusiv ca pe un stimul perceptiv sau dacă vrem să extragem de aici şi alte semnificaţii care ne ajută să ne raportăm la lumea din jur şi într-o manieră simbolică.
Expoziţia pe care v-o propunem, organizată şi însoţită de un catalog sub genericul Colecţii şi colecţionari. Imagine 3D la începutul secolului XX. Fotografia stereoscopică, oferă şansa (re)descoperirii frumuseţii unor imagini fotografice duble, cu subiecte diverse, realizate la cumpăna secolelor XIX-XX, precum şi a aparatelor de fotografiat şi a vizoarelor stereoscopice 3D descoperite şi folosite atunci în promovarea turistică şi în industria de divertisment.
Ea pune la dispoziţia publicului mai bine de 400 de stereografii şi fotografii stereoscopice alb-negru, color şi sepia din perioada 1900-1920, precum şi 7 aparate de fotografiat şi 6 aparate de vizionare 3D a imaginilor bidimensionale (desen, fotografie), toate datate între 1880-1935, aceste piese de patrimoniu provenind din colecţii publice şi private.
Le mulţumim colegilor, parteneri de proiect, Melinda Mitu (director adjunct) şi Ovidiu Muntean (muzeograf) de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Valer Rus (director) şi Marinela Loredana Barna (muzeograf) de la Muzeul Casa Mureşenilor Braşov, precum şi colecţionarilor particulari care, cu nobleţe şi eleganţă, ne-au pus la dispoziţie piese din colecţiile proprii: Marieta Tecşa (Geoagiu de Sus), Remus Baciu (Alba Iulia), Ion Rechea (Alba Iulia), Horia Mihai Bărdaş (Alba Iulia), Alexandru Bucur (Sibiu) şi Cristian Dumitru (Bucureşti).
…Şi Vă lansăm invitaţia de a veni la muzeul albaiulian pentru a (re)descoperi împreună povestea imaginii 3D şi a fotografiei stereoscopice.

Ionela Simona Mircea, curator
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *