Concurs de colaje la Muzeul Casa Mureşenilor

Muzeul “Casa Mureşenilor”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov, organizează un eveniment cultural dedicat zilei de 9 mai. Este vorba de un concurs de colaje la care vor participa 18 elevi de la 9 şcoli și colegii din județul Brașov (Școala Gimnazială nr. 12, Școala Gimnazială nr. 11, Școala Gimnazială Ghimbav, Școla Gimnazială Hălchiu, Școala Gimnazială nr. 13, Școala Gimnazială nr. 19, Școala Gimnazială nr. 6 și Colegiul Național de Informatică G. Moisil). Fiecare școală va participa cu un echipaj format din 2 elevi care vor realiza un colaj în care vor reprezenta semnificațiile zilei de 9 mai la nivel european sau național. Concursul se va desfășura vineri, 6 mai 2016, ora 13,00, la sediul muzeului. Această activitate este parte a proiectului judeţean “Trecut românesc – viitor european” coordonat de profesorii brașoveni Mariana Ciorbă de la Școala Gimnazială nr. 9, Daniela Danu de la Școala Gimnazială nr. 6, Ramona Ancuța de la Colegiul Național de Informatică G. Moisil și Carmen-Florentina Voica de la Școala Gimnazială nr. 19. Elevii vor primi diplome și premii.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *