ARIPI – Expoziție interactivă despre istoria aviației

afis Aripi A3 Brasov

IMG_1467
Consiliul Județean Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov organizează în perioada 19 iulie – 8 septembrie 2017 expoziția temporară „ARIPI” în cadrul proiectului „ARIPI”- expoziție interactivă despre istoria aviației, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, sesiunea de finanțare I/2017.

Proiectul este implementat de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov în perioada 23 ianuarie-8 noiembrie 2017, în parteneriat cu S.C. Expoziții Călătoare S.R.L-D, Asociația Generală a Inginerilor din România – Sucursala Brașov, Casa Municipală de Cultură Făgăraș și Școala Gimnazială Cristian.

Scopul proiectului îl reprezintă atragerea publicului tânăr către valori culturale prin intermediul unei expoziții interactive.

Expoziția abordează istoria aviației adresându-se copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-14 ani și familiilor acestora și cuprinde următoarele teme relevante: înțelegerea fenomenelor care se petrec în aer; înțelegerea fenomenului de planare și de mișcare în aer; primele încercări de a crea un aparat de zbor, în perioada antică; studii și realizări în domeniul zborului ale lui Leonardo da Vinci; aviația românească și Primul Război Mondial; experiențe personale în două dintre cele mai vechi aparate de zbor (gyrocopter și rogallo); zborul în spațiul cosmic.

Expoziția conține panouri foto documentare și instalații interactive realizate de artistul Daniel Roșca. Ultima sală este amenajată pentru ateliere interactive în care se pot confecționa mici aparate de zbor funcționale.

Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov în perioada 19 iulie-8 septembrie 2017, urmând să fie expusă ulterior la Școala Gimnazială Cristian. În perioada 8 iunie-14 iulie 2017 expoziția a fost itinerată la Casa Municipală de Cultură Făgăraș.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *