Sevastia Muresianu

În Arhiva Mureșenilor s-a păstrat un număr impresionant de scrisori ale Sevastiei adresate copiilor ei plecați la studii în străinătate sau stabiliți în alte orașe și chiar în alte țări alături de partenerii lor de viață. Din bogata corespondență o percepem pe Sevastia ca pe un stâlp ce ținea familia unită. Implicată în viața fiecărui membru al ...

În Arhiva Mureșenilor s-a păstrat un număr impresionant de scrisori ale Sevastiei adresate copiilor ei plecați la studii în străinătate sau stabiliți în alte orașe și chiar în alte țări alături de partenerii lor de viață. Din bogata corespondență o percepem pe Sevastia ca pe un stâlp ce ținea familia unită. Implicată în viața fiecărui membru al familiei, avea sfaturi pentru orice situație: școală, relația soț-soție, probleme financiare, probleme de sănătate etc. Își mobiliza copiii să mențină legătura unii cu alții, să nu piardă contactul în ciuda distanței. Adeseori îi dojenea când nu scriau și nu trimiteau vești acasă.

Dragostea și dedicarea și le va îndrepta și asupra copiilor rămași orfani continuând activitatea mamei ei, Maria Păuna Nicolau, ca membră fondatoare a Reuniunii Femeilor Române.

Implicarea ei în cauzele naționale va fi răsplătită. A fost una din cele 13 femei din Transilvaniadecorate cu medalia Crucea Comemorativă „Elisabeta”, medalie oferită de către regele Carol I al României, pentru donații în timpul Războiului de Independență.

Muzeul Casa Mureșenilor își desfășoară astăzi activitatea în casa părinților ei, Sevastia primind la căsătorie o parte din imobil. 

Mai multe

Sevastia Muresianu Conține 54 documente.

pe pagină
Se afişează 25-48 din 54 articole
Se afişează 25-48 din 54 articole