Moise Groza

Moise Groza (1844-1919) s-a născut în comuna Obreja din județul Caraș-Severin.

În 1873, îndeplinind funcția de ofițer în armata austro-ungară, a fost însărcinat cu stabilirea liniei de frontieră între Imperiu și România în Munții Siriului. Acolo l-a întâlnit pe generalul Florescu, ministru de război al României care i-a propus transferul în arma...

Moise Groza (1844-1919) s-a născut în comuna Obreja din județul Caraș-Severin.

În 1873, îndeplinind funcția de ofițer în armata austro-ungară, a fost însărcinat cu stabilirea liniei de frontieră între Imperiu și România în Munții Siriului. Acolo l-a întâlnit pe generalul Florescu, ministru de război al României care i-a propus transferul în armata română.

În familia Mureșenilor intra în anul 1873 prin căsătoria cu Elena Cornelia (1854-1925), fiica Sevastiei și a lui Iacob Mureșianu.

În armata română a participat în Războiul de Independență unde a fost decorat pentru fapte de vitejie cu medalia „Virtutea militară”. După război, a fost înaintat în grad ajungând la gradul de general.

În anul 1906 era pensionat forțat ca urmare a unei acțiuni de epurare îndreptate împotriva ofițerilor proveniți din afara Vechiului Regat. Însă, regele Carol I a refuzat semnarea deciziei de pensionare.

 A fost președintele Societății Românilor de peste Munți.

În ultima parte a vieții a locuit cu familia la Brăila. Fiica sa, Livia Groza s-a căsătorit cu avocatul Gheorghe Ioanițiu.

În Arhiva Mureșenilor s-a păstrat corespondența purtată cu soția, socrul și cumnatul său în timpul Războiului de Independență.

Mai multe

Moise Groza Conține 2 documente.

Se afişează 1-2 din 2 articole
Se afişează 1-2 din 2 articole