Amos Frâncu

Amos Frâncu (1866 -1933) a fost avocat și om politic român, apărător al memorandiștilor în anul 1894 și militant pentru Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Corespondența dintre Amos Frâncu și dr. Aurel Mureșianu denotă implicarea, celui dintâi, în acțiunea de apărare în procesul memorandist și idealurile sale naționale. 

Amos Frâncu (1866 -1933) a fost avocat și om politic român, apărător al memorandiștilor în anul 1894 și militant pentru Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Corespondența dintre Amos Frâncu și dr. Aurel Mureșianu denotă implicarea, celui dintâi, în acțiunea de apărare în procesul memorandist și idealurile sale naționale. 

Mai multe

Amos Frâncu Conține 34 documente.

pe pagină
Se afişează 1-24 din 34 articole
  • Amos Frâncu către dr. Aurel Mureşianu (1847-1909). Îl anunţă că, în timpul cât el a fost plecat la Viena şi Pesta, dr. Ioan Raţiu (1828-1902) a luat din cancelaria lui conceptul recursului pentru manifest dându-l la tradus pentru publicare. Crede că ar fi bine să-l publice şi el în Gazeta Transilvaniei. Sibiu, 20 februarie 1896.

  • Amos Frâncu către dr. Aurel Mureşianu (1847-1909). Îl invită la Constanţa, pentru a se odihni şi a discuta diferite probleme legate de situaţia politică a românilor din Transilvania. Constanţa, august 1896.

  • Amos Frâncu către dr. Aurel Mureşianu (1847-1909). Îl anunţă că doreşte să se întâlnească cu el dar până atunci îi spune că „gata e” şi „de la Sisesci” (Vasile Lucaciu, 1852-1922). Este foarte bucuros că dr. Aurel Mureşianu a găsit calea cea dreaptă în acţiunile sale. Constantinopol (Istanbul), august 1896.

  • Amos Frâncu către dr. Aurel Mureşianu (1847-1909). Îl roagă să vină la adunarea de la Sibiu. Să telegrafieze celor din Cluj şi Deva şi să le anunţe ziua sosirii. Sibiu, octombrie 1896.

  • Amos Frâncu către dr. Aurel Mureşianu (1847-1909). Îl roagă să ia atitudine în paginile ziarului Gazeta Transilvaniei faţă de susţinătorii ideii de dizolvare a Partidului Naţional Român. Pentru aceasta crede că ar fi bine să-i scrie lui Diaconovici ca să-i trimită ...

  • Amos Frâncu către dr. Aurel Mureșianu (1847-1909). Acceptă invitația de a veni la Brașov. Îl felicită pentru „splendidul recurs electoral”. Sibiu, noiembrie 1896

  • Amos Frâncu către dr. Aurel Mureșianu (1847-1909). Îi mulțumește pentru primirea deosebită ce i s-a făcut la sosirea în Brașov. Sibiu, noiembrie 1896.

  • Amos Frâncu îi scrie lui dr. Aurel Mureşianu (1847-1909) că la Deva îl aşteaptă o mare misiune în urma campaniei ziarului Gazeta Transilvaniei în legătură cu „ASTRA”; Sibiu, 28 august 1899

  • Amos Frâncu îi comunică lui Aurel Mureşianu (1847-1909) că oricare ar fi situaţia, conferinţa convocată pe 14 iunie 1899, i se pare o încercare de a paraliza totala dezorganizare a partidului (Partidul Naţional Român) şi consideră că ar fi foarte bine să vină şi el pentru a-şi valida ideile de acţiune propagate în presă. Înaintea Paştilor s-au întâlnit 4...

  • Amos Frâncu refuză invitaţia lui dr. Ioan Raţiu (1828-1902), preşedintele Partidului Naţional Român, de a participa la o şedinţă a partidului şi a face parte din comitet. Critică decizia de înlăturare a membrilor din comitet, aleşi de conferinţă ...

  • Revenit din străinătate, Amos Frâncu îi comunică lui Aurel Mureşianu (1847-1909) dorinţa de a veni la Braşov. Încă nu s-a decis dacă se va muta la Braşov definitiv dar până atunci îl roagă să-i găsească o locuinţă cu trei camere; Sibiu, 10 septembrie 1900.

  • Amos Frâncu transmite „Sărbători fericite!” familiei Mureşianu: „Ouă roşii pentru fetiţa Transilvaniei (Elena Aida) şi Riculeţ (Aurel A. 1889-1950) trimit şi doresc întregii familii Mureşanu: Sărbători fericite!”, Sibiu, 12 aprilie 1901

  • Amos Frâncu îi scrie lui dr. Aurel Mureşianu (1847-1909) că a hotărât să se stabilească în mijlocul compatrioţilor săi zărăndeni, la Baia de Criş; Sibiu, 17 septembrie 1900.

  • Amos Frâncu îi scrie lui dr. Aurel Mureşianu (1847-1909) că, înainte de a pleca în străinătate la tratament, vrea să-l întâlnească pentru a-i comunica ceva important. În timpul cât a stat la Cluj l-a văzut pe Francisc Hossu Longin (1847-1935); Sibiu, 6 aprilie 1900.

  • Amos Frâncu îi trimite lui dr. Aurel Mureşianu (1847-1909) informaţii despre congregaţie, apărute în ziarul Tribuna precum răspunsul vicecomitelui Gustav Reissenberger (1844-1931) dar şi discursul acestuia. A aflat că dr. I. Raţiu (1828-1902)...

  • Amos Frâncu îi scrie lui dr. Aurel Mureşianu (1847-1909) criticându-l pentru lipsa de comunicare în ceea ce priveşte „proiectele pentru cauza naţională”. Consideră că este necesară organizarea, cât mai urgent, a unei conferinţe la Braşov pentru a discuta despre problemele partidului. O roagă pe doamna Elena Mureşianu (1862-1924), ...

  • Amos Frâncu îl îndeamnă pe dr. Aurel Mureşianu (1847-1909) să ia atitudine, în paginile ziarului Gazeta Transilvaniei, pentru salvarea de la dizolvare a Partidului Naţional Român. Roagă să-i transmită soţiei sale, Elena Mureşianu (1862-1924), informaţia că nu a încetat să câştige susţinătoare (Doamna Mihaly, Doamna Hossu,...

  • Amos Frâncu îl roagă pe dr. Aurel Mureşianu (1847-1909) să-l ajute pe Paul Wachsmüth, directorul unei mari fabrici de motoare din Dresda, punându-i la dispoziţie doi oameni din redacţie „care să-i constate identitatea la notarul public Nemeş”. Acest act îi este necesar pentru încheierea unui contract cu familia Gregorius din Braşov; Sibiu, 15 decembrie 1896.

  • Amos Frâncu îi trimite lui dr. Aurel Mureşianu (1847-1909) sentinţa în cauza adunării de la Sibiu din 1896. Amos a fost ales, după cum spune poliţia, preşedinte al clubului sibian, el nefiind nici măcar alegător. Cere să publice sentinţa poliţiei în Gazeta Transilvaniei, în limba germană; Sibiu, 18 decembrie 1896.

  • Amos Frâncu îl felicită pe dr. Aurel Mureşianu (1847-1909) pentru „atitudinea falnică” a ziarului Gazeta Transilvania. Îl invită la Sibiu pentru a vorbi despre cauza naţională; Sibiu, 8 mai 1896

  • Amos Frâncu către dr. Aurel Mureșianu (1847-1909). Îl roagă să-i scrie care este părerea lui în chestiunea dizolvării Partidului Național Român și sistarea dreptului de întrunire și organizare. Îl sfătuiește să înceapă o acțiune în presă pentru clarificarea situației și asigurarea convocării unei adunări generale. Ministrul Perczel susține...

  • Amos Frâncu către dr. Aurel Mureșianu (1847-1909). Îi scrie că este foarte obosit ca urmare a recursului ce l-a făcut în cazul Bucerzi, 23 foi și 59 anexe. Sibiu, iunie 1897.

  • Amos Frâncu către dr. Aurel Mureșianu (1847-1909). Îi scrie despre neliniștea care l-a cuprins în legătură cu chestiunea de la Cluj, convocarea unei conferințe cu scopul de a se preciza atitudinea față de congresul catolic privind autonomia bisericii în Ungaria. Conferința se va ține ...

  • Amos Frâncu către dr. Aurel Mureșianu (1847-1909). Îl anunță că este în posesia mai multor statute ale societăților iubitoare de artă din Viena, pe baza cărora se pot formula concepțiile de organizare a unei astfel de societăți la Brașov. Peste câteva zile va trimite schița planului de organizare. 

Se afişează 1-24 din 34 articole