Proiect cultural „Muzeul Bisericii Sf. Nicolae Brașov – Prima Școală Românească – Un model sustenabil de protejare a patrimoniului”

Afis proiect Prima Școală
Muzeul Bisericii Sf. Nicolae Brașov – Prima Școală Românească și Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov vă invită marți, 7 septembrie 2021, ora 12.00, la o conferință de presă care va avea loc în Piața Unirii, nr. 2-3, la Muzeul Primei Școli Românești.
Tema acestui eveniment de presă este prezentarea proiectului „Muzeul Bisericii Sf. Nicolae Brașov – Prima Școală Românească – Un model sustenabil de protejare a patrimoniului”. Acest proiect își propune o mai bună valorificare a patrimoniului cultural și aducerea sa într-un context economic, bazat pe turism cultural.
Pentru aceasta se vor realiza activitățile obligatorii de documentare științifică, evaluare diagnoză, evidență, conservare primară asupra bunurilor culturale neinventariate din colecție (aproximativ 1500 unități). În paralel se vor realiza activități de conștientizare a membrilor comunității locale cu privire la importanța și valoarea acestui patrimoniu. în vederea renovării actualului spațiu de către autoritățile locale, bunurile culturale care fac obiectul acestui proiect vor fi depozitate temporar într-un alt spațiu furnizat de Protopopiatul Brașov. Se va realiza și o sesiune de diseminare cu privire la rezultatele proiectului.
Proiectul cultural este implementat de către Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov și finanțat de Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Local Brașov și Consiliul Județean Brașov.
La eveniment vor participa manager pr. dr. Sebastian Pârvu, manager dr. Valer Rus și reprezentanți ai autorităților finanțatoare.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *