Skip to content Skip to footer

Expoziția ANDREI MUREȘANU – VOCEA CARE A TREZIT O NAȚIUNE

ANDREI MUREȘANU – VOCEA CARE A TREZIT O NAȚIUNE
La 210 ani de la nașterea lui Andrei Mureșanu, vă invităm să descoperiți o expoziție dedicată nu doar autorului versurilor imnului național al României, ci și omului din spatele acestora.
Conceptul curatorial urmărește itinerariul vieții sale, o călătorie care începe la Bistrița, continuă la Blaj, unde și-a petrecut anii de formare, apoi la Brașov, orașul în care și-a afirmat vocația de poet și gazetar. Destinul îl poartă pentru șase luni în exil, la Ploiești, apoi la Sibiu, înainte de a reveni la Brașov, unde avea să-și încheie, mult prea devreme, viața, la doar 47 de ani.
De-a lungul timpului, memoria lui Andrei Mureșanu s-a estompat treptat din spațiul public și cultural. Astăzi, în România, nu există niciun muzeu memorial dedicat celui care a scris poezia „Un răsunet”, devenită ulterior Imnul de Stat al României. Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov păstrează puținele mărturii autentice despre viața sa: certificatul de botez, volumul „Din poesiile lui Andreiu Mureșanu”, un portret fotografic, o fotografie a casei natale din Bistrița și manuscrisul poeziei „Un răsunet”.
Expoziția își propune să readucă în atenția publicului personalitatea lui Andrei Mureșanu și să reflecteze asupra modului în care posteritatea sa a fost receptată de-a lungul timpului – o memorie valoroasă, dar păstrată fragmentar și incomplet în conștiința contemporană.
Începând cu 29 iulie 2026, vă așteptăm să descoperiți povestea unui om al cărui destin a devenit parte din istoria României și să priviți dincolo de versurile imnului național, către viața, idealurile și parcursul celui care le-a scris.
Marinela Loredana Barna, curator

Vă așteptăm!

Manager,
Dr. Valer Rus

Sari la conținut