Skip to content Skip to footer

Recitalul de la ora cinci – 13 mai 2026

Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, în colaborare cu „LN Promotion Art’s Management”, vă invită miercuri, 13 mai 2026, ora 17.00, la „Recitalul de la ora cinci” – Metamorfoze europene ale expresiei lirice. Vă propunem o călătorie muzicală prin universul liedului și al canzonetei, reunind creații din Spania, Franța, Germania, Rusia și România. Vor interpreta: Daria Boru și Emilia Giol – soprane, Diana Gheorghiciuc – mezzosoprană, cu participarea baritonului Alexandru Chiriac. La pian: Sena Ducariu. Programul include lucrări de Fernando Obradors, Robert Schumann, Franz Schubert, Serghei Rahmaninov, Gabriel Fauré, Gheorghe Dima, Paul Constantinescu, Eduard Caudella și Tiberiu Brediceanu. Intrarea se face pe bază de bilete, care se achiziționează la intrarea în sală. Taxă intrare: elevi, studenți – 2 lei; adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei. Accesul în sală va fi permis începând cu ora 16.30.

Sari la conținut