Povestea Imnului Național
Unul dintre simbolurile cele mai importante ale oricărei ţări este imnul. Alături de drapel şi stemă, imnul reprezintă sinteza valorilor, idealurilor, poporului care îl cântă. De asemenea, poate reprezenta simbolul casei regale (în cazul statelor monarhice) sau, şi acesta este şi cazul cântecului “Deşteaptă-te, române”, un cântec de luptă.
Posterităţii îi este recomandat un asemenea cântec de câteva condiţii care trebuie întrunite. Este vorba de emoţia publică pe care o generează intonarea acestuia, şi momentele istorice în care acesta este repetat. Acest din urmă element dorim să îl ilustrăm în continuare, sub amendamentul că nu vom putea face acest lucru exhaustiv. Vom puncta de aceea doar câteva momente istorice, legate în primul rând de Braşov, oraşul genezei acestui imn.
Încă de la apariţie, “Deşteaptă-te, Române” a fost un cântec menit să fie alături de români în cele mai grele momente ale istoriei lor. Versurile militante/combatante i-au chemat pe români la luptă, la (re)deşteptare.
Geneza unui cântec
La început a fost cuvântul…
Condiţia oprimată pe care au avut-o românii secole de-a rândul în cadrul regatului maghiar şi apoi în Imperiul Austriac au dus la marginalizare, izolare şi imobilism. Începutul revoluţiei de la 1848 îi găseşte pe intelectualii români preocupaţi de soarta conaţionalilor lor din Transilvania. Nu întâmplător, aceştia se situează în fruntea poporului, căruia încearcă să îi arate calea de urmat. Intelectuali de vârf precum George Bariţiu, Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian, episcopul Andrei Şaguna, sunt desemnaţi să îi conducă pe români în grelele momente ale revoluţiei.
Necesitatea mobilizării rapide, efective şi eficiente era evidentă. Însă acest lucru nu se putea face numai prin intermediul proclamaţiilor şi a declaraţiilor din presă. Era nevoie de încă ceva. Poetului Andrei Mureşanu, aflat pe atunci la Braşov în calitate de profesor la Colegiul Latino-German din localitate (instituţie de învăţământ condusă de vărul său Iacob Mureşianu) şi redactor la suplimentul literar “Foaie pentru minte, inimă şi literatură” al periodicului românesc “Gazeta de Transilvania” condus de George Bariţiu, îi va reveni misiunea elaborării unui cântec de luptă.
După adunarea de la Blaj de pe Câmpia Libertăţii (3/15 mai 1848), în rândurile opiniei publice româneşti emoţia era febrilă. Împrejurările în care a fost scrisă celebra poezie sunt descrise de soţia lui Andrei Mureşanu, Susana, în consemnarea profesorului Moroianu: “…prin a doua jumătate a lunii mai 1848 erau adunaţi la Braşov mai mulţi fruntaşi ai românilor din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi fraţii Brătieni, Magheru, Cezar Bolliac, Alecsandri, Gh. Sion, Bolintineanu, fraţii Goleşti şi alţii, dintre care unii se înapoiaseră de la Adunarea Naţională din Blaj, la care luaseră parte. În Braşov, aceşti fruntaşi din Ţara Veche se întâlneau adeseori cu fruntaşii locali ai românilor, cum erau cei doi Mureşeni, Iacob şi Andrei, cu Bariţ, cu protopopul Popazu şi cu dr. Vasici. (…) De la o asemenea întrunire s-a întors odată, pe la finea lui mai, bărbatul ei, târziu după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din Deşteaptă-te, române!”
După aceasta poetul a început lupta pentru a da publicităţii creaţia sa. Despre aceasta ne relatează publicistul George Bariţiu: “După munca zilei ieşeam amândoi aproape regulat pe la cinci ore la aer curat. Astă dată Andrei venise la mine înainte de amiază ca să eşim spre pădure, că are să-mi mai citească ceva. Era Deşteaptă-te, române! – Oare cenzura ceva zice? – Vom încerca într-un noroc. Censorul cel mai sever va pleca de acasă, numai câteva zile să aşteptăm. – Până atunci doară îi voi afla şi o arie.” Această stratagemă a reuşit, poezia fiind publicată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al “Foii pentru minte, inimă şi literatură” sub titlul “Răsunet”. Atragem atenţia asupra confuziei generalizate, întreaga posteritate reţinând poezia mai degrabă cu titlul cuprins în primul vers.
Un cântec… cu cântec
Iată deci cum, după ce versurile au fost puse pe hârtie, s-a pus problema identificării unui cântec adecvat, menit să pună şi mai bine în valoare stihurile. Aici apare o celebră controversă legată de persoana autorului melodiei. Pentru a cunoaşte sursele referitoare la problemă, vom prezenta în continuare cele trei ipoteze cunoscute.
Andrei Mureşanu – părinte al versurilor şi a melodiei
Aceeaşi Susana Mureşanu relatează: “Andrei Mureşanu şi-a luat băieţii de români de la gimnaziul catolic din localitate şi băieţi de la şcoala primară a neguţătorilor români şi s-a dus cu ei pe Tâmpa, cântând Deşteaptă-te, române! După o melodie veche, tărăgănată, care i s-a potrivit. Când s-a coborât de pe Tâmpa, băieţii îl cântau de minune. E bine deci să se ştie că melodia lui Deşteaptă-te, române! Tot poetul Mureşanu i-a dat-o, cum povestesc mai sus, şi acest imn mai întâi a fost cântat, pe urmă a fost publicat.”
Iacob Mureşianu compozitorul, răspunzând unei întrebări formulate de redacţia “Astra” din Iaşi afirma: “Autorul poeziei, cât şi a melodiei imnului Deşteaptă-te, române!, este Andrei Mureşanu. Armonizată însă a fost de un muzic boem la dorinţa autorului, şi s-a publicat într-un caet intitulat Flori române, împreună cu alte jocuri naţionale, pe la 1860. Melodia originală se vede în Muza Română, nr. 2/1888, la începutul putpuriului românesc.”
George Ucenescu – compozitorul ucenic al lui Pann
O consemnare autobiografică manuscrisă a discipolului lui Anton Pann, angajat al Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Braşovului indică o altă variantă privitoare la autorul moral al melodiei, ulterior existând specialişti care i-au atribuit lui paternitatea melodiei: “Poetul Andrei Murăşanu, ca rudenie cu parohul Bonifaţie Pitiş, venea vara des la grădinile parohului pentru aer şi pentru cireşe. Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să compuie pentru acest an un sonet (sic!) care să se cânte între amicii ce era să se adune la grădina parohului pentru o petrecere de seară – cu mâncări şi beuturi în onoarea cireaşelor. Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, Din sânul maicii mele, şi cântându-l, a rămas poetul pe lângă această melodie.”
Anton Pann – culegător de cântece vechi
O teorie des uzitată, şi, din păcate, încetăţenită în rândul opiniei publice româneşti, îl desemnează pe celebrul culegător şi profesor de muzică veche ca fiind autorul melodiei. Oricât de convenabilă ar fi această teorie, nu există nici o sursă care să îl asocieze pe Pann cu geneza celebrului cântec. Mai mult decât atât, deşi cântecul religios Din sânul maicii mele, cel care se pare că stă la originea melodiei actualului Imn de Stal al României, a fost într-adevăr consemnat şi publicat de folclorist (abia în anul 1850!), el era unul cu circulaţie foarte mare în epocă, noi putându-l considera astăzi ca un veritabil hit, des cântat, dar fără vreun autor nominalizat.
În concluzie, din datele expuse anterior, şi luând în considerare şi tradiţia orală a familiei Mureşenilor care îl indică pe Andrei ca fiind un muzician talentat (ştia să cânte la mai multe instrumente şi avea şi o voce deosebită), îndrăznim să avansăm ca fiind cea mai probabilă ipoteza în care Andrei Mureşanu a fost autorul propriu-zis al versurilor şi autor moral al melodiei.
Locul în care s-a cântat prima oară Deşteaptă-te, române!
Un alt subiect controversat legat de acest cântec istoric, şi care a făcut la rândul său istorie, este localizarea interpretării sale publice. Aflată în strânsă legătură cu controversa legată de autor, teoria conform căreia imnul a fost cântat prima oară în public la Râmnicu Vâlcea, în parcul Zăvoi, se bazează pe atribuirea paternităţii cântecului lui Pann.
Sursa, pe baza căreia s-a adoptat inclusiv legea “Zilei Imnului Naţional al României”, este Raportul nr. 10 al Comisarului extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti, publicat în Monitorul Oficial nr. 14, 1848, din 26 august. Datat în 30 iulie 1848, documentul anunţa că “ieri, joi 29 ale curgătoarei luni”, cetăţenii din Râmnicu Vâlcea au manifestat “într-o câmpie înconjurată cu arbori ce este la marginea cetăţii pentru constituţie, iar garda naţională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare”. Aflându-se în acest “pompos constituţiu şi d-lui Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor”.
Raportându-ne însă la toate datele care le-am enumerat până acum, nu putem să nu ne exprimăm rezervele faţă de localizarea la Râmnicu Vâlcea a locului unde s-a cântat Deşteaptă-te, române!, asta cu atât mai mult cu cât Anton Pann nu a consemnat niciodată faptul că ar fi interpretat acest cântec, în acel an, în acea localitate. Din cele expuse mai sus însă reiese indubitabil că Braşovul a fost locul unde s-a născut şi a fost cântat prima oară acest imn.Dar, fără a mai insista, lăsăm cititorilor plăcerea să aleagă între aceste ipoteze.
Un cântec face istorie
Condiţia pentru ca o melodie să devină imn naţional este ca aceasta să fie reluată în cât mai multe ocazii. Aceste ocazii nu au încetat să apară, practic în momente cu mare încărcătură emoţională românii au cântat acest marş revoluţionar.
Fără a avea pretenţia să acoperim exhaustiv momentele istorice în care acest cântec a apărut consemnat în presa epocii, vom marca totuşi câteva asemenea momente, bazându-ne inclusiv pe ziarul familiei Mureşenilor, “Gazeta Transilvaniei”.
Adunarea ASTRA din 1863
La Braşov are loc adunarea generală a ASTRA în anul 1863. În cadrul manifestărilor publice prilejuite de acest eveniment este inclus şi un recital la pian al lui Iacob Mureşianu, fiul redactorului “Gazetei Transilvaniei”. Acesta a interpretat “imnul naţional şi familial “Deşteaptă-te, Române!” de Andrei Mureşanu”. S-a presupus că şi autorul se afla în sală, era în ultimul an al vieţii.
La alegeri, cu cântec… înainte!
Pentru românii ardeleni, momentul alegerilor pentru Dieta Transilvaniei din anul 1863 a fost unul cu semnificaţii deosebite. După secole de-a rândul de tratament inegal (românii fiind consideraţi toleraţi, conform legilor medievale), în urma prevederilor Diplomei Octroate din octombrie 1860, dar mai ales ale Patentei din februarie 1861, se hotăreşte organizarea de alegeri, bazate pe sistemul censual, care permit românilor plătitori de impozite (şi nu unele mici, de minim 8 florini) să intre în viaţa politică a principatului transilvănean.
Intrarea românilor în sistemul politic public al Transilvaniei descătuşează energii acumulate de mult timp, una dintre formele de manifestare fiind cântul. Şi astfel, la alegerile din comuna Teaca, descriindu-se pregătirile pentru alegeri se spunea: “În 30 Juniu demineaţia la 6 ore s-au ţinut serviciul Dumnezeiesc, pontificând D. protopop Gabriele Cheţianu în frunte la 20 preoţi şi un diacon. Pe la mijlocul serviciului Dumnezeiesc s-a sfinţitu steagul sub ceriul liber. După aceea s-a răsfirat afară, (la) care corul a cântat: “Deşteaptăte Române”. (…) În 1 Juliu s-au începutu earăşi cu serviciul Dumnezeiesc, flamura petrecută de chorul cu “Deşteaptăte Române”, ca şi în ziua dintâia, însă către amiază simţindu-se că nemeşii intrighează pe faţă, neîndestulare comună, şi indignare în contra lui Hoszu.”
Într-o altă relatare din acelaşi an 1863, este descrisă încheierea alegerilor într-o altă circumscripţie: “Preşedintele vru a mai vorbi, dar alegătorii prorupseră la vivate mai entusiastice decât veru când altădată, comisiunea rămase încremenită. Tenerimea “Deşteaptăte Române”, musica imnului poporal (subl. n.), şi aşa se fini astă alegere atâta de dubiu, despre a cărei bun resultat numai eu nu am desperatu”.
Marea Unire şi deşteptarea naţiunii
În agitatele luni noiembrie şi decembrie 1918, batrâna “Gazetă” reapare sub titlul “Glasul Ardealului”. În mai multe numere, trimiterile directe la poezia lui Andrei Mureşanu indică prezenţa incontestabilă a spiritului imnului în sânul opiniei publice.
În numărul 4, din 14 noiembrie 1918, articolul de fond se cheamă “Acum ori niciodată”. Încheierea de-a dreptul patetică a articolului indică agitaţia dinaintea marii adunări de la Alba Iulia: “Ridicaţi capetele voastre, fraţi Români spre ceriuri şi cu credinţa moştenită dela străbuni aprindeţi în sufletele voastre făclia curată a iubirii de neam, căci iată a sosit ceasul fatal, când ni se cere poate ultima sforţare a bărbăteştei hotărâri. Orice jertfă am aduce acum, ea dispare în faţa măreţiei momentului, căci cutremurând adâncurile Vă zicem: Acum ori niciodată!” (subl. în textul original).
“Glasul Ardealului”, nr. 25, din 11 decembrie 1918, reeditează 11 dintre strofele poeziei. Deşi cu siguranţă marea majoritate a românilor ardeleni cunoşteau celebrele versuri, editorii publicaţiei vroiau să se asigure că nu va exista nici un braşovean care să nu aibă măcar versurile.
Descriind serviciul divin din prima zi a Crăciunului, acelaşi ziar consemna: “Biserica Sfântului Nicolae plină-tixită de credincioşi între cari şi o companie de vânători. Au celebrat toţi trei preoţii, în frunte cu părintele-protopop Dr. V. Saftu. Corul măestrului G. Dima a stăpânit sufletele mulţumite. Solo din priceasnă al Doamnei G. Dima, cu vocea-i de un alt duios ne-a pătruns în faţa “Tainei streine”. Pastorala Dlui episcop dela Arad, I. Pap, plină de reflexii şi sfaturi înţelepte, a fost ascultată azi cu toată mândria conştiinţei naţionale a credincioşilor fericiţi. Obştea întreagă a intonat imnul naţional (subl. n.) “Deşteaptă-te române” şi s-a îndepărtat sufleteşte mulţumiţi (sic), că Dzeu i-a făcut parte să ajungă acest cel mai fericit Crăciun românesc.”
Înainte ca generalului Berthelot, aflat în vizită la Braşov, să i se cânte Marseilleza, de către corul aceluiaşi G. Dima, ilustrul oaspete a fost întâmpinat astfel: “Uralele: Trăiască Generalul Berthelot! Vive la France! Trăiască România Mare! nu mai conteneau. Mulţimea adunată a intonat “Deşteaptă-te Române”, iar Generalul aclamat din toate părţile a fost condus la liceul român.”
Un număr festiv, scris în… duh legionar
La 1 decembrie 1940, la mai bine de două luni de la instaurarea regimului legionar în România, şi în urma abdicării regelui Carol al II-lea, Transilvania era ruptă în două. Prin pierderile teritoriale de după Dictatul de la Viena din 1940, românii ardeleni se aflau aproape în aceeaşi situaţie de dinainte de 1918, poate chiar mai gravă.
Nu surprinde de aceea editarea “Gazetei Transilvaniei”, sub frontispiciul “Număr festiv, scris în duh legionar”. Sub poza mare cât jumătate de pagină a lui Andrei Mureşanu, sunt tipărite nemuritoarele sale versuri “Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,/Decât să fim sclavi, iarăşi, în vechiul nost pământ.”
Tot în aceste luni tulburi din istoria României, martori contemporani îşi amintesc cum emisiunile radioului public începeau cu intonarea imnului “Deşteaptă-te, Române!”, fiind apoi reluat de mai multe ori de-a lungul zilei, fiind unul dintre puţinele cântece mai vechi agreat de propaganda legionară.
Simbol al rezistenţei
Venirea comuniştilor la putere în România aduce acest vechi simbol al libertăţii românilor în postura ingrată de cântec interzis. În condiţiile “eliberării” aduse de armatele sovietice, deşteptarea clamată de Mureşanu devenea improprie, aducând mai degrabă aminte de libertatea pierdută, decât de cea “câştigată”.
Nu întâmplător deci, acest imn începe o nouă viaţă, mai apropiată rezistenţei subterane din ţară şi Diasporei, decât regimului public. Cântat în unele medii cu obstinenţă (este cunoscut cazul muzeografului Mircea Gherman, de la Muzeul “Casa Mureşenilor” din Braşov care încerca intonarea publică a imnului şi i se interzicea acest lucru), melodia rămane în conştiinţa opiniei publice în ciuda opoziţiei oficialităţilor.
Răbufnirea muncitorilor braşoveni din anul 1987 readuce dătător de speranţe în conştiinţa publică mesajul şi spiritul imnului. Iată descrierea momentului făcută de istoricul Stejerel Olaru: “Muncitorii revoltaţi se întrebau ce se poate face, unde ar putea merge pentru a fi ascultaţi. Evident, sediul Comitetului judeţean de partid era locul cel mai potrivit, astfel încât coloana protestatarilor, mult mai mică de această dată, a decis să părăsească uzina. În jurul orei 10, liniştea oraşului era spulberată. În faţa spitalului judeţean s-a cântat “Deşteaptă-te, Române!”, ceea ce a eliberat oamenii de teroare.” (subl. n.)
Un cântec însângerat
Pentru a completa cu adevărat motivele pentru care un cântec devine imn mai este nevoie de încă ceva. De sângele unor martiri, sânge pe care sistemul criminal comunist nu a ezitat să îl verse. Rememorând teribilele zile ale lui decembrie 1989, în grupajul de informaţii privitor la Timişoara, Rodica Palade rezuma: “Un grup de 30 de tineri se îndreaptă spre Catedrală. Urcă treptele şi desfăşoară un steag tricolor cu stema decupată. Încep să cânte “Deşteaptă-te, Române!”. Se trage în plin. Morţi şi răniţi. Doar câţiva reuşesc să fugă.”
Un participant la evenimentele din 16 decembrie 1989 din Timişoara, Miodrag Milin, descrie marea putere de mobilizare a acestui imn: “În complex, de la acea tribună improvizată (un bloc-transformator IRET), Oprea i-a îndemnat pe studenţi “să vină cu noi! să demonstreze contra dictaturii!!” S-a cântat “Deşteaptă-te, Române!”, s-a scandat “Jos dictatura! Jos Ceauşescu! Vrem libertate”. Mulţimea adunată a fost considerabil întărită de masa noilor veniţi din Zona Soarelui, de pe traseul Calea Girocului – Strada Cluj. S-au hotărât atunci să plece din nou la catedrală.”
În încheiere ne exprimăm speranţa că generaţiile viitoare vor înţelege exact contextul în care s-a născut acest cântec, şi, mai ales, vor cunoaşte teribilele momente în care el a fost reluat, pentru a accepta importanţa şi, mai ales, actualitatea sa. Trecutul şi prezentul său sunt garanţiile viitoare ale acestui cântec nemuritor.
Valer RUS