Asociaţia Cultour este în căutarea a zece braşoveni care îşi doresc să intre în pielea celor mai importante personalităţi ale oraşului. Demersul face parte din proiectul „Istoria la persoana întâi”, inițiat și coordonat de Muzeul Casa Mureșenilor Brașov şi finanțat de Primăria Municipiului Brașov, în cadrul liniei de finanțare Proiecte culturale II/2016, în care suntem parteneri.
· Cine se poate implica?
Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite
Dacă îți plac role-play-urile
Dacă vorbești o limbă de circulație internațională
Dacă vrei să îți testezi calitățile de public speaking
Trimite-ne un email în care să ne spui câteva cuvinte despre tine și un CV pe adresa info@asociatia-cultour.ro
· De ce „Istoria la persoana întâi” ?
Vei participa la un training de formare creat de o echipă de specialiști: un istoric, un ghid cu experiență și un actor!
Vei interacționa cu localnici dar și cu turiști.
Vei avea program part-time și vei fi plătit pentru activitatea ta.
· Informaţii despre proiectul cultural “Istoria la persoana întâi”
În această toamnă Piața Sfatului va prinde viață prin prezența personajelor istorice marcante ale Brașovului care vor avea rolul de a oferi mini-ghidaje localnicilor și turiștilor. În perioada 19 septembrie – 23 octombrie 2016, zece ghizi-personaje istorice vor interpreta într-o manieră personală poveștile de viață ale personalităților evocate, vor îndruma și ajuta turiștii să descopere o parte din istoria Brașovului.
Localnicii și turiștii vor putea să îi cunoască îndeaproape, să le pună întrebări și de ce nu, chiar să se pozeze cu ei! Ghizii-personaje istorice îi vor așteapta cu bună dispoziție, povești și istorii brașovene.
Proiect finanțat din bugetul Municipiului Brașov