Iuliu Muresianu

IULIU MUREȘIANU (1900-1956) Compozitor

S-a născut la 29 ianuarie 1900. Familiarizat de mic copil cu muzica și educat în sentimentul unui atașament deosebit față de valorile naționale românești, Iuliu Mureșianu a continuat, pe o treaptă superioară, opera și tradițiile statornicite de către ilustrul său tată, Iacob Mureșianu, întrebuințând toate mijloacele și întreaga concepție componistică contemporană. După studii muzicale temeinice la conservatoarele din Cluj, Torino și Leipzig, desfășoară o rodnică activitate de compozitor, dirijor, pedagog și violonist la Blaj, Odorhei, Dumbrăveni, Turda și Cluj. în aceste centre urbane se preocupă atât de organizarea și dezvoltarea vieții muzicale în general, cât și de înnobilarea tradițiilor muzicale religioase greco-catolice. A creat în aproape toarte genurile muzicale: simfonic, vocal-simfonic, cameral, instrumental, coral, de operă și de lied, precum și religios-liturgic. în anul 1937 a obținut “Premiul pentru compoziție George Enescu”. în prezent creația lui Iuliu Mureșianu așteptă să fie pusă în valoare, pentru a fi salvată de la uitarea nemeritată. S-a căsătorit cu Ana-Maria Mărgineanu în 1928 cu care a avut doi copii. A fost profesor la Cluj, membru al Uniunii Compozitorilor.

Iuliu Mureșianu s-a născut la 29 ianuarie 1900 la Blaj, un mic oraș în care pulsa o viață intelectuală intensă și în care sufletul mișcării muzicale era tatăl său, compozitorul Iacob Mureșianu, profesor la școlile din acest oraș.

Anii copilăriei lui Iuliu Mureșianu se petrec în acest mediu familial în care firește primele noțiuni de muzică le primește de la părinții săi. De la vârsta de 4 ani reproducea melodii pe care apoi le cânta la pian cu un deget. La 5 ani începe lecțiile de pian cu mama sa, o bună pianistă și o solistă distinsă, a cărei interpretare a doinelor și cântecelor ardelenești l-a captivat profund pe Iuliu. A făcut progrese remarcabile în muzică. La vioară a învățat să cânte fără îndrumare specială. La vârsta de 8 ani i-a făcut o surpriză tatălui său când, cu ocazia zilei onomastice a acestuia, a apărut cu vioara în mână în cercul de invitați și a cântat “Cavatina” de Raff într-o interpretare atât de frumoasă încât asistenta a rămas profund impresionată. Cu toată înclinația și talentul pentru pian și vioară, Iuliu se dedica totuși compoziției. Atmosfera eminamente muzicală din sânul familiei îi aducea necontenit noi impresii și posibilități de a fi într-un continuu raport cu muzica. Ca elev de liceu cânta în orchestra tatălui său.

Crescut în ambianța muzicii culte ca și a celei populare, Iuliu Mureșianu a iubit din copilarie ritmurile și cântecele ardelenești. Pentru el, înțelegerea și valorificarea folclorului va fi doar o problemă de adâncire și maiestrita șlefuire a unui material sedimentat în anii fragezi ai copilăriei. Sentimentul de prețuire al muzicii folclorice a fost transmis în mod nemijlocit de tatăl său, al cărui crez devenise o direcție în muzica românească.

La vârsta de 14-15 ani a alcătuit un cor pentru care a compus diferite piese. De asemenea cânta vioara întâi în cvartete sau cvintete. Adolescența lui Iuliu Mureșianu a fost greu încercată. Nu împlinise 17 ani când tatăl său s-a stins din viață. Moartea tatălui său în 1917 a însemnat o grea lovitură pentru pentru întreaga familie și mai ales pentru tânărul Iuliu care era în pragul alegerii carierei sale. Pentru a putea asigura existența familiei și a oferi o educație satisfăcătoare copiilor săi, Otilia Mureșianu, mama lui Iuliu a luat decizia sa se mute la Cluj. Aici i s-a oferit un post de profesoară de pian la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică (director Gheorghe Dima). La îndemnul mamei sale Iuliu alege o carieră în Drept și se înscrie ca student la universitate. Văzută prin prisma realității vremii respective, cariera de jurist oferea o drum către o viață scutită de lipsuri materiale. Ca student la drept Iuliu nu abandonează preocupările muzicale. înființează o orchestră și un cor cu care a concertat de multe ori. După doi ani de studii în drept abandonează această carieră și se înscrie la Conservator. Continuă studiile la București și Cluj. în 1923 pleacă la Lipsca (Leipzig), la Conservatorul unde a studiat și tatăl său, unde se perfecționează cu profesorul Otto Wittenbecher în studiul armoniei și contrapunctului, iar al compoziției cu renumitul profesor Graener.

Revenind în patrie este numit profesor la liceul din Blaj, unde a profesat și tatăl său. Cu activitățile sale muzicale a fost prezent în multiple orașe înființând ansamble corale și orchestre în centrele în care a lucrat. în Turda a înființat orchestra simfonică “Iacob Mureșianu” în 1944 cu care a concertat de nenumărate ori. în 1945 revine la Cluj și își continuă activitatea ca profesor la Conservatorul de muzică “Gheorghe Dima”, funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul vieții sale.

La 15 februarie 1956, în urma unei boli nemiloase, Iuliu Mureșianu se stinge din viață. El este regretat de un public numeros și mai ales de cei ce i-au cunoscut în amănunt activitatea sa neobosită de propagator al muzicii românești.

Lasă în urma sa o creație valoroasă. Din cele peste o sută de lucrări, multe rămase neterminate, amintim cele ale căror valoare s-a impus într-o formă profundă în inima publicului, ca de pildă: cele patru suite simfonice, concertino pentru pian și orchestră, balada “în cimitir” pentru bariton și orchestră de coarde ca și cele trei concerte pentru fagot, corn și trompetă, precum și nenumărate piese pentru pian, vioară, lieduri, piese corale, etc…

Moartea timpurie a lui Iuliu Mureșianu, tocmai când dovedea plinătatea forțelor sale creatoare, ne-a lipsit de multe lucrări de valoare. Muzica sa, inspirată din folclorul românesc, creează minunate tablouri din viața poporului, momente de veselie, de optimism și înțelegere adâncă ale trăirilor emoționale. Iuliu Mureșianu s-a apropiat de sufletele oamenilor printr-o muzica sinceră, robustă ce se adresează direct sufletului. Compozitorul a afirmat dreptul și valoarea melosului folcloric de a fi exprimat în muzica românească cultă, dovedind astfel iubirea sa profundă față de acesta.