Miercuri, 13 septembrie 2017, ora 17.00, va avea loc primul recital din cadrul programului cultural „Recitalul de la ora cinci” din stagiunea 2017-2018, recitalul cu numărul 414. Cu această ocazie va fi inaugurat noul pian al muzeului.
Pianul este marca Petrof, cu lungimea de 158 cm și a fost achiziționt de la magazinul domnului Arnulf Einschenk care reprezintă a treia generație din familia brașoveană care comercializează instrumente muzicale. Primul pian de acest fel a fost produs în anul 1864 de Antonin Petrof într-un mic atelier pe care, în decursul câtorva ani, l-a transformat într-o fabrică de succes care se află în inima Republicii Cehe și care a produs peste 650.000 de instrumente în decursul a peste 150 de ani. Producția pianelor Petrof este bazată pe tehnici tradiționale făcute de mână, rezultând un instrument capabil de a se adapta cerințelor celor care îl folosesc. Aceste piane sunt populare printre muzicieni mai ales pentru tonul neobișnuit de cald, bogat, complet și romantic.
Recitalul, intitulat „Întâlnire în septembrie”, va fi susținut de artiștii Operei Brașov: Maria Petcu-Catrina – soprană, Anda Pop – soprană, Corina Klein – soprană, Gabriela Hazarian – mezzosoprană, Carmen Topciu – mezzosoprană și Nora Vlad – actriță. La pian: Sena Ducariu.
Vă așteptăm!