Sala Ghe. Dima

Gheorghe Dima (1847-1925)

Braşovul, veche cetate, datând din veacul al XIII-lea, oraşul primelor cărţi româneşti tipărite, oraşul întâiului ziar românesc, oraşul genezei imnului naţional „Deşteaptă-te, române!”, oraşul lui Coresi, al lui Bariţ şi al dinastiei Mureşenilor, reprezintă un important mediu economic, intelectual şi cultural.Românii veniţi la poalele Tâmpei din „plaiurile dunărene”, s-au aşezat în Scheii Braşovului, de unde au susţinut permanente legături economice şi culturale cu ţinuturile de obârşie.În acest cadru favorabil stării materiale prospere şi înfloririi spirituale, vine din părţile Buzăului negustorul George Dima (m. 1810) care, împreună cu Păuna Pulpaş (m. 1813), originară din Scheii Braşovului, întemeiază remarcabila familie braşoveană a Dimeştilor. Patru copii le-au umplut casa de bucurie: Luca, Nicolae, Ion şi Maria.Dintre aceştia, doar Nicolae Dima (1786-1852) se aşează, ca negustor, în Scheii Braşovului. Se căsătoreşte cu Zoe Voinescu (n. 1820), care provenea dintr-o înstărită familie de negustori braşoveni. Pe linie maternă, Zoe era descendentă, din importanta familie braşoveană a Ciurculeştilor. Mama sa, Eufrosina Ciurcu, era înrudită cu familia Sevastiei Nicolau, soţia academicianului Iacob Mureşianu (1812-1887).
Nicolae şi Zoe Dima au fost binecuvântaţi cu patru băieţi: Pantelimon (Pandeli), Manase, Nicolae (Nicolache) şi Gheorghe (George, Ghiţă), viitorul muzician. Gheorghe Dima, mezinul familiei, se naşte în casa părintească din Schei (nr. 284) la 28 septembrie (l0 octombrie stil nou) 1847. De mic rămâne fără tată, grija creşterii şi educării sale şi a fraţilor săi revenindu-i mamei sale, Zoe. Amintiri scumpe i-au rămas bunicii materni, Maica Frosa şi Moşul Nicolae Voinescu.După absolvirea liceului real la Viena, Gh. Dima se îndreaptă spre Politehnica din Karlsruhe (1866) cu gândul unei cariere lipsite de griji materiale. Dar glasul sufletului său a fost mai puternic. Abandonează instruirea tehnică şi începe studii muzicale temeinice. Urmează cursuri de canto la Baden, cu Heinrich Giehne, şi la Viena, cu Otto Ufmann. Continuă la Graz studiile de armonie şi contrapunct cu Ferdinand Thieriot. Între anii 1872-1874 este student la Conservatorul din Leipzig.Vocea sa frumoasă, de bas, se face remarcată în concertele şi recitalurile susţinute în calitate de artist concertist, cât şi în rolurile interpretate pe scenele operelor din Klagenfurt şi Zürich (1873-1874).Cu toate succesele de care s-a bucurat, acelaşi glas tainic al sufletului îl cheamă acasă, unde era trebuinţă de jertfa sa creatoare.În toamna anului 1874 Gh. Dima revine la Braşov. Ocupă postul de profesor de muzică la Şcolile Centrale Române şi preia conducerea Reuniunii române de gimnastică şi cântări. În anul l875 se căsătoreşte cu Maria Florian, descendentă a familiei Ciurculeştilor.La nici trei ani de la căsătorie Gh. Dima cunoaşte o teribilă dramă familială. Cei doi copilaşi ai lor, Leonora şi George, se sting pe rând. La scurt timp îi urmează şi Maria, soţia sa. Puternic marcat de destinul tragic care s-a abătut asupra sa, Gh. Dima hotărăşte să părăsească Braşovul.
Între anii 1878-1880 Gheorghe Dima se stabileşte la Leipzig, pentru desăvârşirea studiilor muzicale. Se afla din nou la celebrul conservator. Studiază pianul şi compoziţia cu Carl Reinecke, armonia şi contrapunctul cu Salamon Jadassohn, canto cu Fr. Riebling şi istoria muzicii cu Oscar Paul.Conservatorul din Leipzig, renumit pentru profesionalismul său, îi conferă lui Gh. Dima statutul unui muzician complex, stăpân pe arta sunetelor. Leipzig îi marchează definitiv destinul artistic, permiţându-i pe lângă studii temeinice de specialitate şi acumularea unei solide culturi muzicale de vastă erudiţie.După absolvirea conservatorului, Gh. Dima susţine o serie de concerte şi recitaluri la Bucureşti şi în importante oraşe din Transilvania. Aşa ajunge la Sibiu. Aici interpretează rolul lui Adam din Oratoriul „Creaţiunea” de J. Haydn. Succesul repurtat deosebit îi determină pe sibieni să îi ofere lui Gh. Dima conducerea Reuniunii române de muzică.Astfel, la 1 mai 1881, Gheorghe Dima se stabileşte la Sibiu, determinând începutul unei noi ere în viaţa artistică, culturală, socială şi naţională a acestui important centru românesc din sudul Transilvaniei.Faima Reuniunii române de muzică din Sibiu se răspândeşte în toate părţile locuite de români, iar numele maestrului Gh. Dima se transformă în renume. La scurt timp i se oferă conducerea corului catedralei ortodoxe.Primeşte apoi catedrele de muzică vocală şi instrumentală la Seminarul teologic, la Şcoala normală, precum şi la Şcoala civilă de fete „Astra” din Sibiu. Pe lângă acestea, datorită personalităţii, priceperii şi măestriei sale, este numit dirijor şi la Societatea „Hermannstädter Mannergesang Verein”.
Gh. Dima devine, astfel, conducătorul şi îndrumătorul vieţii muzicale sibiene, timp de aproape două decenii. În anul 1884 se căsătoreşte la Sibiu cu Maria Bologa (Maricuţa), fiica cunoscutului om politic ardelean Iacob Bologa.Maria Bologa-Dima, a doua sa soţie, devine principala lui colaboratoare artistică, mâna lui dreaptă, în organizarea şi conducerea multiplelor sale obiective culturale. Aceasta era înzestrată cu o remarcabilă voce de contralto, era o bună interpretă la pian şi avea pertinente preocupări literare.
Pe lângă propriile producţii lirice, a tradus mult, din limba română (M. Eminescu, G. Coşbuc, O. Goga, L. Blaga, I. L. Caragiale ş. a.) în limba germană şi invers (librete de operă).Cei 19 ani petrecuţi la Sibiu constituie pentru Gh. Dima o valoroasă zestre de creaţie muzicală. Aici compune balada pentru solişti, cor mixt şi orchestră „Mama lui Ştefan cel Mare” (1884), pe versuri de D. Bolintineanu, „Hora” pentru cor mixt şi orchestră (1883), pe versuri de V. Alecsandri, piese corale laice şi religioase, împreună cu numeroase lieduri.
Între acestea, la loc de cinste, se situează ciclul de lieduri pe versuri de M. Eminescu (1896), traduse în limba germană de către Maria Bologa-Dima (De ce nu-mi vii, Şi dacă �, Somnoroase păsărele) şi Mite Kremnitz (Dorinţa, Peste vârfuri).
Din această perioadă datează „Liturghia pentru cor de bărbaţi” şi „Liturghia I pentru cor mixt, în sol major”, la care se adaugă pricesne, irmoase, imnuri şi alte cântări bisericeşti. Formaţiile corale pe care le-a condus au înregistrat succese răsunătoare în numeroasele turnee artistice organizate (Alba Iulia, Braşov, Abrud, Blaj, Cluj, Bucureşti, Sălişte ş. a.).
La cererea insistentă a braşovenilor, care aveau şi puţină invidie pe realizările muzicale ale sibienilor, Gheorghe Dima revine în oraşul natal, în anul 1899. Ne închipuim cât de grea i-a fost despărţirea de mediul cultural sibian, de colaboratorii şi de admiratorii săi.
Astfel, la 1 septembrie 1899, Gh. Dima începe o rodnică perioadă de 17 ani, o epocă de răsunătoare triumfuri atât în domeniul creaţiei cât şi al interpretării artistice, în faţa cărora braşovenii se înclinau cu respect şi preţuire.
Îşi ocupă catedra de muzică la şcolile româneşti din Braşov şi i se oferă conducerea corului Bisericii ortodoxe „Sf. Nicolae” din Schei, a Reuniunii române de gimnastică şi cântari, precum şi a Societăţii teatrale române „Reduta”.
Autoritatea sa, de maestru consacrat, a dat instituţiilor artistice braşovene un puternic impuls, căpătând dinamism şi câştigând în rafinament, valoare interpretativă şi politică repertorială.
Creaţia muzicală a lui Gh. Dima se îmbogăţeşte, în această a doua şedere la Braşov cu noi opusuri. Între acestea se disting: „Cantata” pentru solişti, cor mixt şi orchestră, versuri de Andrei Bârseanu (1900), scrisă cu ocazia serbărilor jubiliare ale gimnaziului greco-oriental român din Braşov (50 de ani de existenţă), cantata „Salvum fac regem” pentru cor mixt şi orchestră (1902), prezentată în primă audiţie la inaugurarea sălii festive a Castelului Peleş la Sinaia, baladele „Groza” şi „Ştefan Vodă şi Codrul”, versuri de V. Alecsandri (trad. Maria Bologa-Dima), cântecele originale pentru voce şi pian „Curcile”, versuri V. Alecsandri şi „A venit un lup din crâng”, versuri G. Coşbuc, madrigalele „Ziua ninge” şi „Primăvara” pe versuri de V. Alecsandri, precum şi prelucrări de cântece populare şi vechi melodii româneşti.
În domeniul muzicii sacre compune „Liturghia a II-a în la major, pentru cor mixt, a Sf. Ioan Gură de Aur”, noi piese de concert, axioane, pricesne, colinde şi cântece funebre.
Această perioadă braşoveană este rodnică pentru Gh. Dima şi prin numeroasele şi complexele manifestări muzicale organizate: concerte, recitaluri, spectacole, oficii religioase, serbări şcolare şi turnee artistice.
Având concursul Capelei orăşeneşti şi al Societăţii Filarmonice din Braşov, Gh. Dima prezintă titluri celebre din repertoriul muzical internaţional alături de cele mai izbutite creaţii româneşti.
Se montează operele „O noapte în Granada” de C. Kreutzer (1900) şi „Cavaleria rusticană” de P. Mascagni (1913), alături de scena lirică „La şezătoare” de Tiberiu Brediceanu (1913).
Se cântă oratoriul „Paulus” de Mendelssohn-Bartholdy, „Stabat Mater” de Rossini, „Ruinele Athenei” de Beethoven, „Brumărelul” de Iacob Mureşianu, „Înşir-te mărgărite” de Leonida Domide.
Sunt prezentate cele mai reprezentative creaţii corale aparţinând lui Ciprian Porumbescu , Gavriil Musicescu, Ion Vidu, D. G. Kiriac, împreună cu lucrările semnate de Gh. Dima.
Numeroase concerte şi turnee la Sinaia (1904), Bucureşti (1906), Sibiu (1907), Reghin (1910), Făgăraş, Rupea şi altele, susţinute de ansambluri ce depăşeau o sută de persoane (solişti, corişti, membri ai orchestrei), i-au adus lui Gh. Dima un prestigiu deosebit.
Cu ocazia concertelor susţinute la Ateneul bucureştean (1906), D. G. Kiriac i-a oferit o cunună de lauri cu dedicaţia: „Marelui nostru măestru Dima”, alături de pertinente aprecieri elogioase.
Merită, de asemenea, menţionate strânsele legături pe care Gheorghe Dima le-a avut cu Gavriil Musicescu, Iacob Mureşianu, Nicolae Popovici, Paul Richter, Tiberiu Brediceanu, Augustin Bena, Dimitrie Popovici-Bayreuth, Nicolae Oancea, Marţian Negrea, Tudor Ciortea precum şi cu poeţii Andrei Bârseanu şi George Coşbuc.Gh. Dima s-a preocupat şi de îndrumarea vieţii muzicale a formaţiilor corale de la sate. A pregătit un program de perfecţionare a dirijorilor acestora, învăţători, preoţi sau chiar plugari. Le-a oferit, gratuit, partituri cu noile sale compoziţii. A condus cursuri de perfecţionare pentru profesorii de muzică. Gh. Dima a fost şi un cronicar muzical obiectiv, fin observator al fenomenului muzical contemporan. Mărturie stă recenzia muzicală pe care o redactează după turneul de la Sibiu al corului Mitropoliei ortodoxe de la Iaşi, cor dirijat de Gavriil Musicescu. Dima a apreciat cu maximă sinceritate prestaţia muzicală a ieşenilor, structura formaţiei corale, echilibrul pe compartimente, utilizarea vocilor de copii, repertoriul abordat, interpretarea fiecărei piese din concert.O atenţie deosebită a acordat Gheorghe Dima muzicii religioase. În „Telegraful Român” din 29 aprilie 1898, Gh. Dima face o analiză serioasă a stării muzicii noastre bisericeşti şi îşi exprimă concepţia sa referitoare la reformarea acesteia. Iată câteva aprecieri:
„Muzica veche bisericească nu numai că nu contribuie cu nimica la dezvoltarea gustului estetic, ci din contra, produce desgust şi dispreţ pentru arta muzicală şi zădărniceşte avântul muzical al poporului.”
„Această muzică, în starea în care se află şi persistă a se menţine, atât prin valoarea ei muzicală, cât şi prin modul defectuos de interpretare şi executare, nu mai corespunde nici secolului pentru care este menită, nici cerinţelor secolului în care ne găsim.”
„Şi cine poartă vina tuturor acestor lucruri? Toţi şi nimeni! Pentru că aşa s-a cântat veacuri de-a rândul şi aşa se cântă şi astăzi.”
În memorabilul concert organizat în onoarea sa la Sibiu (18 mai l9l9), în catedrala ortodoxă, Gh. Dima a acompaniat solourile vocale cu armoniul. Martorul acestui concert se referă la această inovaţie în biserica ortodoxă, care a făcut ca intelectualii prezenţi să fie toţi de părerea că ar trebui introduse în biserica răsăriteană orga şi armoniul.
Credincios acestor idealuri artistice, izvorâte din academismul personalităţii sale, Gh. Dima, prin lucrările originale create, prin contopirea într-o perfectă unitate stilistică a elementului oriental cu cel occidental, îşi aduce o importantă contribuţie la progresul artei noastre muzicale bisericeşti.
Din a doua căsătorie, Gh. Dima a avut cinci copii: Ionel, Gheorghe, Marioara, Lia şi Dimitrica. Dar, o nouă dramă familială se abate asupra lui. Ionel, cel mai frumos şi talentat băiat al său, student în Germania, se sinucide, iar Gheorghe este răpus de o boala necruţătoare. La această tragedie se adaugă şi anii primului război mondial, care îi aduc, mai întâi refugiul la Sinaia, Băicoi şi Bucureşti, pentru ca apoi să suporte o nedreaptă detenţie de l7 luni, pentru „colaboraţionism”, în închisorile din Braşov, Tg. Mureş şi Cluj. Este remarcabilă înălţimea morală a lui Gh. Dima. Deşi îl cunoştea pe denunţătorul său, l-a iertat şi nu l-a dezvăluit niciodată.
În acest răstimp a compus mai multe piese religioase şi cântecul „Dorule, ortacule”, pe versuri proprii. Aceste lucrări, scrise în temniţă, sunt incontestabil unele dintre cele mai frumoase compoziţii, pornite din sufletul său îndurerat.
Crăciunul anului 1917 îl petrece în capela închisorii din Cluj unde, împreună cu corul său de robi, a colindat : „O, ce veste minunată”.
În luna iulie 1919 Gheorghe Dima se întoarce triumfal la Cluj. Cu sprijinul lui Tiberiu Brediceanu i se încredinţează nobila misiune de înfiinţare a Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică. După o muncă tenace, conservatorul clujean este inaugurat la 28 martie 1920, când Gh. Dima se întreba în discursul rostit: „Unde sunt chinurile, unde sunt suferinţele trecutului? Toate s-au stins prefăcându-se în bucurie, voie de viaţă şi energie Iată-ne deci, ca prin farmec, la largul nostru.”Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate artistică şi a 75 de ani de viaţă, la Cluj se organizează, în ziua de 6 mai 1922, festivităţi importante, în cinstea lui Gh. Dima. Din cuvântul rostit cu acest prilej de către Tiberiu Brediceanu reţinem: „Rar se poate bucura cineva, încă din viaţă, de deplina recunoaştere a roadelor muncii şi ostenelilor sale. Măestrul Gheorghe Dima are parte de fericirea aceasta Opera de artă a lui Gh. Dima a ajuns un fel de avere comună a întregului nostru neam”. Foarte multe telegrame de felicitare, au sosit din toate colţurile ţării, de la admiratorii maestrului, printre care şi mesajul lui George Enescu.Gheorghe Dima şi-a dus misiunea până la capăt, cu un exemplar simţ al datoriei. Şi-a încheiat glorioasa activitate pedagogică pe cea mai înaltă treaptă a învăţământului nostru artistic. S-a stins din viaţă în ziua de 4 iunie 1925 în locuinţa sa de la conservatorul clujean, instituţie care îi poartă numele. Arta lui nemuritoare va înnobila mereu inimile iubitorilor de frumos.

A lăsat muzicii româneşti o creaţie originală, unitară şi reprezentativă, numărând peste 225 de titluri.

A fondat şi a condus, cu dăruire şi competenţă, prestigioase ansambluri artistice.

A triumfat, atât ca artist interpret, cât şi ca dirijor, pe numeroase scene de concert şi de spectacol, din ţară şi străinătate.

A trudit la reformarea muzicii şi cântării bisericeşti autohtone.

A desfăşurat o activitate didactică entuziastă şi responsabilă.

A fost un mare animator al vieţii culturale naţionale, un OM cu o nepotolită dragoste de neam.

Mihail-Gavril GORBONOV

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *